SPEAKERS – 2013

Laura FloreaLaura Florea are 18 ani de experienta in politici publice, lobbying si advocacy, public affairs si comunicare. A lucrat timp de 7 ani in agentia de comunicare institutionala Central Europe Consulting ca Director de Relatii cu Clientii, iar apoi ca Director de Corporate Affairs la A&D Pharma, leader-ul pietei distributiei de medicamente din Romania. De la inceputul anului 2008, conduce agentia de comunicare Point Public Affairs. A absolvit Facultatea de Litere a Universitatii Bucuresti (1995), Facultatea de Drept a Universitatii Romano-Americane (2005), precum si cursuri de Business Administration. Este avocat din 2005 in Baroul Bucuresti si cadru didactic asociat la Facultatea de Jurnalism si Stiintele Comunicarii. Este Presedintele Asociatiei Registrul Roman de Lobby.

 

 

Elena BadeaElena Badea este Director Marketing al Ernst&Young Romania de peste 12 ani, timp in care a coordonat comunicarea brandului odata cu evolutia companiei pe piata locala. Are o vasta experienta in marketing corporativ si operational, marketing digital si knowledge management. Elena este absolventa a Universitatii “Politehnica” Bucuresti, insa a construit o cariera de peste 20 de ani in marketing si comunicare. S-a implicat in tot acest timp in numeroase programe de formare si coaching pentru tineri, in proiecte de responsabilitate sociala si educatie. Este implicata in mediul academic, fiind invitata sa predea cursuri in cadrul programului de Master al Griffiths School of Management din cadrul Universitatii Emanuel din Oradea. De asemenea publica frecvent articole in presa de business din Romania si este invitata ca vorbitor la numeroase conferinte pe diverse teme: de la business development si CSR, la talent management, social media si inovatie.

 

veronica-dogaruVeronica Dogaru este Corporate Communications Manager  la Orange Romania. Cu o experienta de peste 12 ani in comunicare, Veronica se ocupa de dezvoltarea strategiei de imagine & comunicare corporativa si responsabilitate sociala a companiei, coordonand activitatea echipelor de PR, CSR si comunicare interna ale Orange. Cei 15 ani petrecuti  in telecom i-au adus oportunitatea invatarii din experientele extrem de dinamice si de provocatoare oferite atat de industria in sine, cat si de mediul organizational deschis, prietenos si propice dezvoltarii, creat de companie. In tot acest timp, a creat echipa si strategia de comunicare interna a Orange Romania, a dezvoltat numeroase programe si evenimente de comunicare cu angajatii, cu o contributie relevanta in dezvoltarea unei culturi organizationale puternice si dinamice. Veronica este absolventa a Facultatii de Litere din cadrul Universitatii din Bucuresti, specializarea Romana-Franceza, si a unui master francofon in comunicare la Facultatea de Sociologie si Asistenta sociala.

 

Lavinia-TomaLavinia Toma este Head of Corporate Communications al Henkel Romania. De profesie economist, Lavinia este absolventa MBA Open University, Marea Britanie. Are o experienţă de peste 10 ani în comunicare, marketing, CSR şi issues management.

Aria de responsabilitate: comunicare corporate şi de brand pentru mărcile din portofoliul Henkel, relaţia cu mass media, comunicarea internă, proiecte de responsabilitate socială ale companiei şi strategia de issues management, inclusiv coordonarea unor proiecte regionale, derulate în zonele Central Eastern Europe si Middle East Africa.

 

 

 

mona-nicoliciMona Nicolici conduce in prezent departamentul de Sustenabilitate in cadrul Petrom Romania. In prealabil, timp de 4 ani a ocupat functia de CSR Communication Manager si purtator de cuvant pe acest domeniu. Incepand din 2007 a dezvoltat principala platforma de CSR a Petrom, ”Respect pentru Viitor”, care a primit recunoastere atat pe plan national, cat si international.

Din 2009, Mona a coordonat alaturi de echipa CSR Petrom platforma Tara lui Andrei, o initiativa care dezvolta comunitatile din Romania prin ideile celor care traiesc in ele. Inainte de a lucra in Petrom, Mona a avut timp de 11 ani o cariera de jurnalist de televiziune, fiind, pe rand, redactor de stiri, producator, editor si prezentator.

 

 

Ioana SzatmariIoana Szatmari este coordonatorul programului de responsabilitate sociala al Asociatiei pentru Relatii Comunitare. In ultimii 9 ani de activitate in cadrul ARC, Ioana s-a concentrat pe studii nationale si regionale calitative si cantitative in domeniul implicarii comunitare a companiilor (CCI), dezvoltarea si coordonarea activitatii grupului LBG Romania, facilitatarea si dezvoltarea relatiilor dintre partenerii corporati si ONG in cadrul programului de voluntariat ENGAGE, oferirea de consultanta privind strategia si raportarea de CSR, cercetari interne si mecanisme de implicare comunitara a companiilor, dar si pe organizarea de evenimente cu tematica de CSR si CCI.
In 2012 Ioana a fost consultant national de afaceri in domeniul responsabilitatii sociale in cadrul programului ”Intarirea capacitatii companiilor romanesti de dezvoltare a parteneriatelor sociale” finantat de Fondul Social European – Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane.

 

Cristina BalanCristina Bălan este consultant independent și are o experiență de peste 20 de ani de lucru cu diplomați de nivel înalt, cu reprezentanți ai comunității de afaceri și ai societății civile. După ce a lucrat ca jurnalist, Cristina a condus Centrul de Informare ONU pentru România timp de 14 ani, în toată această perioadă fiind expusă normelor și practicilor de business etice și transparente și având o înțelegere profundă a principiilor UN Global Compact.
Este pasionata de problemele de mediu încă din copilarie si are o diploma de inginer în îmbunătățiri funciare și ingineria mediului. Este trainer certificat ANC, a absolvit studii postuniversitare în marketing (ASE București), iar la începutul acestui an a terminat cursurile unui masterat la London School of Journalism. Tot la Londra a urmat un curs certificat în procesul de raportare conform standardului GRI3.1, apoi un refresher în standardul G4 al GRI, cursuri în CSR și assurance, iar în toamna acestui an va intra în Registrul Practicanților Autorizați în sustainability assurance (AccountAbility CSAP) la nivel mondial.

 

Cristina HoriaCristina Horia și-a început activitatea în domeniul responsabilității sociale în urmă cu unsprezece ani, o dată cu preluarea funcției de director executiv al Fundației Sensiblu, divizia de responsabilitate socială a grupului A&D Pharma. La nivelul companiei, dincolo de coordonarea activității fundației, este responsabilă de menținerea relației cu comunitatea și cu organizațiile non-guvernamentale și e implicată în dezvoltarea campaniilor de marketing social și a programelor adresate angajaților.
Este absolventă a Facultății de Asistență Socială și Sociologie și al unui master în Politici Sociale Europene, ambele în cadrul Universității București. A urmat cursuri de management performant, management de proiect, implicare a părților co-interesate și formare de formatori, fiind trainer acreditat ANC. În această calitate, a dezvoltat curricule de formare în domeniul responsabilității sociale și a susținut sesiuni de training la care au participat peste 300 de specialiști. În cadrul unor proiecte cu finanțare europeană, a publicat 4 ghiduri pe tema responsabilității sociale, alături de un colectiv de autori, și a făcut parte din echipa de traineri care a format prima serie de 160 de manageri în responsabilitate socială certificați ANC.

 

Cristian China-BirtaCristian China-Birta este blogger pe chinezu.eu şi antreprenor online. De formaţie jurnalist, a trecut apoi de partea cealaltă a „baricadei” şi a lucrat în administraţie publică locală şi centrală, după care a devenit consultant în comunicare.

In 2007 a descoperit bloggingul şi a decis să meargă pe calea aceasta. Scrie pe blogul său personal chinezu.eu pentru despre social media, blogging şi antreprenoriat. În 2011 a lansat si Blogal Initiative, o agenţie prin care desfăşoară campanii pentru bloggeri într-o modalitate inediată, care s-ar caracteriza prin „democratizarea” ofertei companiilor către bloggeri.
Este implicat în proiecte de nisa precum sportlocal.ro, blogdebere.ro, blogdefotografie.ro, blogdecafea.ro, blogdecinema.ro, taximetre.ro.

 

 

hortensia-nastaseHortensia Nastase este Managing Partner la Golin Harris. Absolventa a CIPR, cu peste 14 ani de experienta in domeniu, Hortensia Nastase este Managing Partner GolinHarris Bucuresti. Ea crede cu tarie in strategia de management consensual, centrat pe Incredere, Dedicare si Idei, acestea fiind si valorile care stau la baza parteneriatelor agentiei cu clientii sai.

Hortensia considera ca este cea mai norocoasa persoana: imediat dupa ce a absolvit facultatea, a dat peste cel mai cool job de pe pamant – PR-ul.  A urcat pas cu pas scara profesionala, construind reputatie pentru brand-uri de renume, iar de la 30 de ani conduce cea mai creativa, echilibrata si vesela echipa. Apogeul l-a reprezentat probabil recunoasterea pe care a primit-o GolinHarris, Agentia de PR a Anului in Romania, in 2010, cea mai importanta recunoastere profesionala din partea industriei locale de relatii publice.

Absolventa a Facultatii de Limbi Straine din cadrul Universitatii Bucuresti si a Scolii Nationale de Studii Politice si Administrative, Hortensia a absolvit, de asemenea, Chartered Institute of Public Relations, Londra si un Master in Administrarea Afacerilor in cadrul Codecs Open University School, Bucuresti.

 

marian-craciunMarian Craciun – Jurnalist de profesie, fost Redactor Sef al Forbes.ro, actual owner al Gadget & Trends Magazine si colaborator al revistei Business Arena Magazine, Marian a realizat in ultimii ani analize sectoriale si interviuri cu unii dintre cei mai important investitori si oameni de afaceri autohtoni. In ultimii cinci ani a activat in cadrul Adevarul Holding, detinand functia de Redactor la Forbes Romania. Intre anii 2006 – 2009 a lucrat in trustul Realitatea Media, unde a ocupat postul de Redactor al departamentului economic. Ulterior a devenit Editor la Departamentul Companii, din cadrul Agentiei de Presa NewsIn, unde s-a ocupat de culegerea, scrierea si editarea informatiilor si materialelor jurnalistice despre companiile romanesti.

 

 

 

camelia-savoiuCamelia Savoiu – Absolventa ASE – Facultatea de Cibernetica, Camelia Savoiu are peste 10 ani de experienta de lucru in administratia publica locala si centrala, consolidati de un master la SNSPA- Facultatea de Stiinte Administrative.

De 12 ani activeaza in domeniul comunicarii interne, externe si relatiilor institutionale in industria materialelor de constructii. Promotor al responsabilitatii sociale, voluntariatului si implicarii in comunitate, Camelia ocupa din aprilie 2013 pozitia de CSR & Public Affairs Manager in cadrul Lafarge Romania.

 

 

 
dana-dobrescuDana Dobrescu este Communications Manager in cadrul Unilever South Central Europe, pozitie din care, incepand cu anul 2009, coordoneaza activitatile de comunicare externa, comunicare interna si public affairs ale companiei.

De asemenea, Dana Dobrescu este Unilever Sustainability Champion in regiune, avand misiunea de a promova planurile si activitatile companiei din domeniul sustenabilitatii catre angajati si partenerii externi. Unilever South Central Europe este unul dintre cei mai importanti jucatori pe biata bunurilor de larg consum din regiune si are in portofoliul romanesc 19 branduri. In 2009, compania a lansat un plan ambitios in domeniul sustenabilitatii, care a devenit parte centrala a strategiei de business.

Dana Dobrescu are experienta in public relations si mass media. Ea a lucrat pentru companii multinationale – L’Oreal Romania, UPC Romania, Nuxeo Romania, Rosia Montana Gold Corporation avand, de asemenea, experienta in agentie, facand parte din echipa uneia dintre primele agentii de PR din Romania, PRAIS Corporate Communications. Cariera sa profesionala a inceput in mass media, in 1996, lucrand in presa scrisa, radio si online, cu percadere in domeniile politic, economic si social. Dana Dobrescu este absolventa a Facultatii de Jurnalism si Stiintele Comunicarii din cadrul Universitatii Bucuresti.